Tendințe HR în anul 2020

14 aprilie, 2021

De-a lungul timpului, domeniul resurselor umane s-a extins și a evoluat odată cu schimbările, în special procesul de digitalizare ce a cuprins rapid și sectorul HR. Fiecare an aduce pe piața muncii o serie de tendințe, unele noi iar altele vechi, dar în continuă dezvoltare. Anul 2020 continuă unele trenduri începute cu accent pe dezvoltarea lor, aducând beneficii nu doar angajatorilor, ci și angajaților.

Angajarea, accent pe atitudine și comportament – nu doar calificările vor fi cele care vor conta în cadrul procesului de recrutare. Acolo unde va fi posibil, angajările se vor face pe criterii ce țin de comportament, valori personale, atitudini, nu pe baza abilităților tehnice necesare postului deoarece se consideră că acelea vor putea fi deprinse și cu timpul.

Recrutarea pe baza culturii organizaționale – în fiecare companie este nevoie de oameni talentați, dar aceștia trebuie și să colaboreze, să se adapteze la cultura organizației. Una dintre provocările acestui an este identificarea nu doar de angajați noi ci și dintre cei vechi, care sunt potriviți, din domenii diferite, dar care să se identifice cu misiunea companiei. Analizarea angajaților existenți în funcție de datele deținute, identificarea calităților deținute de aceștia, care au dus la rezultatele pe termen lung, vor fi de folos în momentul în care se vor lua decizii informate pentru viitorul companiei.

Flexibilitatea programului de lucru – un program flexibil de lucru este o alternativă la programul zilnic de la 8 la 16 sau de la 9 la 17, ce va permite angajaților să aleagă orele de sosire și/sau plecare. Conform unui regulament intern angajații vor trebui să lucreze un anumit număr de ore pe zi. Angajaților li se acordă mai mult control asupra modului în care își gestionează timpul de lucru, se pot concentra mai mult pe timpul de muncă și mai puțin pe nevoia de a ajunge în timp util la muncă. Nu doar angajații au de câștigat de pe urma unui program flexibil de muncă, ci și angajatorii deoarece vor avea angajați productivi, fără stresul că au întârziat la lucru.

Munca la distanță – câștigă tot mai mult teren, mai ales că acest aspect este reglementat și în Codul Muncii. Tot mai mulți angajați sunt interesați de posibilitatea de a lucra de la distanță deoarece în acest fel se poate obține un echilibru între viața profesională și cea personală. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și creșterea conectivității, acoperirea rețelelor, munca la distanță, efectuată în special de către tinerii ”conectați”, va crește ca pondere.

Beneficii wellness – având în vedere că mulți români părăsesc  România iar forța de muncă este tot mai dificil de găsit, crește interesul companiilor de a oferi anumite facilități pentru a avea angajați fericiți și sănătoși. Studiile arată că în aceste companii există rate mai mici de absenteism, implicare și productivitate mai mare. În plus, aceste companii au o cifră de afaceri mai mare. Angajații se orientează spre companii care le pun la dispoziție abonamente de sănătate la clinici private, asigurări private, abonamente pentru activități sportive etc.

Automatizarea soluțiilor HR-integrarea tehnologiei în activitatea departamentelor de resurse umane aduce economii de timp dar și financiare. Un soft pentru managementul personalului va ușura munca angajaților din departamentul de resurse umane și va simplifica gestiunea salariaților pentru manageri.

Softul Optimoo este un sistem de pontaj  cu ajutorul căruia va putea fi ținută ușor evidența orelor lucrate, a orelor suplimentare, a concediilor, se vor genera automat rapoarte fără să fie nevoie de tabele Excel. Este ușor de utilizat atât de către antreprenor cât și de către departamentul de HR.